Miercuri, 27 iulie, în intervalul orar 8.30 – 11.30, cele şase penitenciare-spital organizează Ziua Porţilor Deschise, astfel încât toţi cei interesaţi, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, pot vedea care sunt condiţiile de cazare, a anunțat directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.

În cazul lui Rudel Obreja (eliberat de instanță la presiunea publică, pentru o perioadă de 3 luni, pentru a se trata de cancer într-un spital civil din țară – n.r.) „ s-a intervenit conform cutumelor medicale din orice spital”, a precizat Halchin.

Șeful ANP a arătat că Obreja a cerut să iasă lamuncă, laînceputullunii iunie, iar dacă s-ar fi simțit atât de rău așa cum a invocat avocata lui nu ar fi putut să facă acest lucru.

„Persoana privată de libertate a fost depusă în sistemul penitenciar pe 7 aprilie, a beneficiat de toate evaluările standard care se realizează, avea o stare de sănătate normală, iar problemele şi simptomatologia care au dus în final la diagnosticarea acestei boli teribile au început la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. A ieşit la muncă în prima jumătate a lunii iunie. Dacă lucrurile vehiculate în spaţiul public că ar fi fost ignorate, că ar fi avut dureri extraordinare, ar fi fost reale, nu cred că cineva poate să suporte dureri de magnitudinea asta şi să şi muncească”, a insistat directorul general al ANP.

Halchin a informat că 8.700 de deţinuţi cu boli cronice primesc asistenţă medicală în sistemul penitenciar.

Mortalitatea este de patru ori mai scăzută în sistemul penitenciar decât la nivel naţional.

„În sistemul penitenciar se acordă anual aproximativ 676.000 de consultaţii atât din anvergura medicinei generale, cât şi a celei de specialitate, ceea ce înseamnă că fiecare persoană privată de libertate este evaluată de un cadru medical dintr-o perspectivă sau alta, în medie, cel puţin o dată la două săptămâni”, a explicat el.

Potrivit acestuia, în penitenciarele-spital sunt cazate şi se află sub tratament sau observaţie medicală aproximativ 650 de persoane private de libertate.

„De la sfârşitul anului 2020, Guvernul şi-a asumat, printr-un memorandum, o foaie de parcurs ce presupune îmbunătăţirea condiţiilor în penitenciare, inclusiv pe zona medicală, însă efortul central al acestui demers îl reprezintă combaterea aglomerării. În 2021, a fost asumat a fi realizate 210 noi locuri de cazare, s-au realizat 216. Anul acesta sunt programate a fi date în folosinţă 445, estimarea noastră este că vom ajunge la 448. Anul care vine sunt programate 1.275 de locuri şi acestea sunt în fazele iniţiale de execuţie sau de finalizare a documentaţiei, prin urmare, estimarea noastră este că şi în 2023 vom atinge acest milestone de 1.275. Pentru 2024 şi 2025 sunt planificate a fi date în folosinţă aproximativ 5.000 de noi locuri de cazare, aici intrând şi cele două noi penitenciare de care se discută de ceva timp, penitenciarul de la Berceni şi cel de la Unguriu”, a declarat şeful ANP.

El a mai spus că, la nivelul sistemului penitenciar, sunt 19.900 de spaţii de cazare, iar numărul deţinuţilor se cifrează la circa 23.400.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version