Ofițeri ai DGA Sibiu, Alba, Braşov şi Cluj au efectuat, miercuri, 17 percheziţii domiciliare și au adus la audiere 25 de agenţi de poliţie din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, care au obligat mai mulţi şoferi contravenienţi să sponsorizeze echipa de fotbal a IPJ Sibiu, pentru a fi „iertați” de sancţiuni – unele de ridicare a permisului auto.

Au fost puse în executare 33 de mandate de aducere şi trei ordonanţe de predare înscrisuri şi medii de stocare, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Sunt urmăriți penal atât cei 25 de polițiști, pentru luare de mită, cât și 8 șoferi, pentru dare de mită.

În continuare, sunt efectuate cercetări pentru identificarea tuturor celor 107 persoane suspecte de dare de mită.

Dosarul a fost înregistrat pe 20 februarie 2019, fiind iniţial efectuată urmărirea penală „in rem” pentru săvârşirea infracţiunilor de omisiunea sesizării, abuz în serviciu, dare de mită, luare de mită, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, înşelăciune şi fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia de agent de poliţie.

„Potrivit denunţului şi procesului verbal de sesizare din oficiu care au stat la baza înregistrării acestui dosar penal, existau indicii cu privire la faptul că mai mulţi agenţi de poliţie rutieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu (…) şi nu ar fi constatat săvârşirea unor fapte contravenţionale la regimul rutier, iar în schimbul acestei ‘iertări de sancţiune’, contravenienţii ar fi sponsorizat echipa de fotbal a IPJ Sibiu, întocmindu-se contracte de sponsorizare cu diferite sume de bani acestei echipe din care făceau parte şi aceşti lucrători de poliţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Polițiștii sunt suspectaţi că, „în mod repetat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, din 2019 până în prezent au pretins şi au primit diverse sume de bani, cuprinse între 50 şi 500 de lei, foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită.

De asemenea, „acţionând cu intenţie, au falsificat mai multe procese-verbale de constatare a contravenţiei cu prilejul întocmirii acestora, completându-le cu date neconforme cu realitatea şi în absenţa contravenientului, semnând procesele verbale în locul contravenientului, ceea ce a produs consecinţe juridice pentru persoanele în locul cărora au semnat”.

Procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 25 de agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie, printre care cel puţin 115 infracţiuni de luare de mită, dar şi faţă de opt şoferi suspectaţi de dare de mită.

„În cauză, au fost efectuate un număr de 17 percheziţii domiciliare, au fost emise 33 de mandate de aducere pentru 25 de suspecţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (…) şi pentru opt suspecţi din rândul conducătorilor auto contravenienţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, care au dat mită pentru a fi ‘iertaţi de sancţiune sau a primi o sancţiune mai uşoară’, care urmează a fi audiaţi în cursul zilei de astăzi (…). Cu privire la persoanele cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită din rândul conducătorilor auto contravenienţi precizăm că au fost efectuate verificări pentru identificarea proprietarilor autoturismelor oprite în trafic, ai căror conducători auto au săvârşit diverse abateri la regimul circulaţiei rutiere, urmând a se stabili persoanele care s-au aflat efectiv la volan la data respectivă şi au săvârşit infracţiunea de dare de mită (107 persoane suspecte de dare de mită)“, se mai arată în comunicatul de presă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version