Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) are în lucru un dosar cu peste 50 de plângeri penale, transmise de Parchetul General, cu privire la împiedicarea românilor din Diaspora să voteze la alegerile europarlamentareși referendumul din 26 mai.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului General, imediat după procesul de votare, la Parchetul Tribunalului Bucureşti au început să se înregistreze numeroase plângeri ale mai multor persoane nemulţumite de modalitatea în care a fost organizat scrutinul în afara graniţelor ţării.

În total, s-au înregistrat între 52 şi 54 de astfel de plângeri penale, iar toate acestea au fost transmise de procurorii bucureşteni Parchetului General.

PÎCCJ a analizat pretinsele fapte prezentate în plângeri şi competenţa de cercetare a acestora şi a stabilit declinarea tuturor acestor plângeri către procurorii DNA.

Procurorii DNA au mai cercetat acest gen de fapte într-un alt dosar ce viza modalitatea de derulare a scrutinului electoral din 2014 în afara graniţelor ţării, pentru alegerea preşedintelui. În acest caz, la finalul anului 2018 anchetatorii au decis clasarea cercetărilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version