Fostul ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sâmbătă, prin decizia Tribunalului București.
Pintea fusese reținută de DNA, sâmbătă dimineața, sub acuzația de de luare de mită în formă continuată, ca manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare.
Ea revenise în această funcție după ce Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură, în 10 octombrie anul trecut.
Sorina Pintea a luat șpagă 10.000 de euro în decembrie și 120.000 de lei vineri, de la patronul unei firme, sumele reprezentând un ”comision” de 7% dintr-un contract de achiziții publice.
„În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.
Procurorii DNA au făcut percheziții timp de opt ore la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, în biroul de manager al Sorinei Pintea, apoi au ridicat-o cu mandat de aducere și au transportat-o la DNA – structura centrală din București, unde procurorii au reținut-o, după audieri și au prezentat-o instanței Tribunalului București, pentru mandat de arestare preventivă.