Plasat sub control judiciar, Victor Pițurcă s-a prezentat, miercuri, la secția de Poliție, unde trebuie să dea cu subsemnatul de două ori pe săptămână, timp de 60 de zile, așa cum prevede măsura preventivă dispusă de procurorii DNA, în urmă cu o zi, în dosarul măștilor neconforme livrate de firma fiului său spitalelor Ministerului Apărării (MApN).

Asaltat cu întrebări de jurnalişti, la ieşirea din sediul IPJ Ilfov, Pițurcă a spus că singura probă pe care o au procurorii împotriva sa este că a fost în birou la șeful ROMARM, Gabriel Ţuţu, timp de doar o jumătate de oră.

„Banii aceia care scrieţi că i-au intrat lui Alex Piţurcă în firmă, aceia erau 90% banii mei, nu erau bani câştigaţi. Băiatul meu a vrut să intre în această afacere. După săptămâni, am vrut şi eu să cunosc nişte oameni care i-au propus lui această afacere. Acesta a fost singurul lucru. De asemenea, la cel la care m-am dus lucra cu o firmă de armament. Eu am cumpărat fosta fabrică de armament de la Filiaşi şi credeam că pot face o afacere în sensul acesta. La biroul lui (Gabriel Ţuţu, directorul Romarm – n.r.) am mers. Am făcut cunoştinţă pentru prima dată, am stat o jumătate de oră, am vorbit şi am plecat. (…) Nu am nimic în comun cu acea fabrică, nu ştiu nimic. Am văzut omul acesta o singură dată. Am mai vorbit o dată pe WhatsApp două propoziţii – şi atât. Nu cunosc pe nimeni din această afacere”, a susținut Pițurcă.

El a precizat că firma fiului său a colaborat cu o societate din China, care a luat 40% din profit.

„Firma cu care s-a asociat fiul meu s-a ocupat de aducerea acestor produse, fiind acolo, în China, altfel cum am fi făcut afacerea, (…) care a luat 40% din profit. De vânzarea produselor s-a ocupat o firmă care putea să facă această afacere, nu firma noastră”, a declarat Piţurcă.

„Nu am dat nicio declaraţie, nu am semnat nimic din ceea ce mi-au prezentat fiindcă sunt complet nevinovat, nu am nicio problemă cu această afacere şi consider că este un mare-mare abuz”, a mai spus Victor Piţurcă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version