Victor Daniel Popescu, agent de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 21 din Capitală, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, vineri, după ce a fost prins când primea 10.000 euro mită de la o femeie, căreia îi promisese că o va ajuta să obţină fraudulos două permise de conducere.

El este acuzat de pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în cursul zilei de 14 martie, poliţistul ar fi pretins de la o femeie suma de 15.000 de euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care pretindea că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinaţi cu eliberarea permiselor de conducere, promiţând cu aceeaşi ocazie că îi va determina pe aceştia să faciliteze obţinerea în mod fraudulos, de către aceasta şi fratele ei, a documentelor respective.

A doua zi, poliţistul ar fi primit de la persoana respectivă suma de 10.000 euro, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care a fost prins de anchetatori.

Ulterior, poliţistul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version