Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a confirmat miercuri că a fost convocat online de membrii Comisiei de la Veneția pe tema proiectului de lege inițiat de el privind desființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) fără ca dosarele de corupție să fie returnate la DNA.
Joi, Comisiei de la Veneția îi va chestiona online pe acest subiect și pe șefii celor două Comisii juridice din Senat şi Camera Deputaţilor, a anunțat Iulia Scântei.
„A existat o întâlnire online, la ora 10,00, ora Bucureştiului. Am avut o întâlnire online, pe care chiar Ministerul Justiţiei a organizat-o la solicitarea Comisiei de la Veneţia şi a organizat întâlniri şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în Justiţie, în care am discutat (…) parcursul proiectului, poziţia pe care a avut-o ministerul, consultările care au avut loc, opţiunile pe care le-am avut în vedere, ce şanse sunt ca proiectul să treacă (de Parlament) şi, în final, să ne atingem obiectivul desfiinţării SIIJ, nimic altceva. Nu s-a transmis nimic, acolo s-au pus întrebări, s-au oferit argumente şi totul a fost pe bază de dialog interactiv, plecând de la patru-cinci întrebări la care am fost rugat să răspund. Poziţia va fi transmisă prin aviz”, a declarat Predoiu, după ședința Comisiei juridice a Senatului pe proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale.
„Situaţia în care suntem acum este de consultare. La fel va face şi cu Parlamentul, şi cu asociaţiile, şi cu CSM şamd. Deci, aceasta este faza de consultare: oamenii întreabă, se lămuresc, se dau răspunsuri, se prezintă fiecare cu viziunea şi opţiunea lui, ce probleme a întâmpinat şi ce soluţii vede”, a adăugat el.
Predoiu și-a exprimat speranța că avizul Comisiei de la Veneţia va fi unul pozitiv.
„Nu cred că avizul, al patrulea aviz, va spune altceva decât spun celelalte trei precedente. Le-am avut la minister, le-am studiat şi din paleta aceea de obiective am încercat să bifăm toate obiectivele, cel principal fiind desfiinţarea SIIJ. Am încercat să răspundem problemei specializării cu modalitatea de selecţie a procurorilor, deci nu văd cum al patrulea poate să spună altceva diferit decât ce au spus precedentele trei”, a arătat Cătălin Predoiu.
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iuliana Scântei, a confirmat și ea că este convocată online, joi, de Comisia de la Veneţia, pe același subiect.
„Mâine (joi – n.r.) cele două Comisii juridice din Senat şi Camera Deputaţilor vor avea acest dialog online cu raportorii Comisiei de la Veneţia. E un dialog şi o consultare, o explicaţie, dacă vreţi, suplimentară din perspectiva Legislativului. La fel am avut-o şi anul trecut, când solicitarea ministrului Justiţiei de atunci (Stelian Ion – n.r.) a fost adresată Comisiei de la Veneţia. Formatul este acelaşi pe care domnia sa l-a stabilit atunci, participă şi preşedinţii celor două Comisii juridice. De asta cred că este benefic să continuăm dezbaterea şi avem miercuri o dezbatere generală (cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, sistemului juridic, ai asociaţiilor profesionale şi ai societăţii civile)”, a susţinut Scântei.
Ea l-a atacat pe fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion, care a i sistat ca dosarele de corupție ale magistraților să revină la DNA:
„Aceste consultări au loc în paralel, nu avem o problemă de eludare sau o grabă excesivă în a dezbate proiectul şi a discuta conţinutul proiectului şi al amendamentelor, câtă vreme suntem într-un dialog paralel şi cu Comisia de la Veneţia. Domnul ministru a punctat foarte clar că avizele Comisiei de la Veneţia nu au fost valorificate întru totul în precedentul mandat al ministrului Justiţiei din partea USR, Stelian Ion”.
Fostul ministru Stelian Ion a acuzat că acum „este mai rău ca pe vremea lui Dragnea”, el insistând că „ministrul Predoiu și președintele Iohannis vor să lase DNA fără competențe”.