Președintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS), a sesizat, marți, Curtea Constituțională a României (CCR) asupra unui conflict juridic între Parlament și Guvern, deoarece premierul Florin Cîțu (PNL) avea obligația potrivit Codului Administrativ, după demisia miniștrilor USR PLUS, să facă noi propuneri de miniștri, în termen de 5 zile și, potrivit Constituției, să vină în Parlament pentru un nou vot de încredere. 

(Vezi document la finalul articolului)

Potrivit sesizării, conflictul s-a „născut din încălcarea dispozțițiilor constituționale, din cauză obținerii acordului parlamentului pentru schimbarea compoziții politice a Guvernului”.

„În data de 2 septembrie 2021, am asistat la schimbarea ministrului justiției, Stelian Ion, în 7 și 8 septembrie sunt demisiile celorlalți miniștri USR PLUS, în 8 septembrie avem o scrisoare semnată de Barna și Ciolo către premier atrăgându-se atenția asupra schimbării compoziției politice a guvernului. Avem termen de 5 zile pentru a fi transmise noile propuneri. Prin faptul că premierul nu transmite noile propuneri, împiedică Parlamentul să să-și dea acordul. În 12 septembrie ar fi trebuit ca premierul să facă aceste propuneri și să transmită către Parlament noile propuneri și noua structură politică – art. 85 din Constituție”, precizează Anca Dragu.

Totodată, președintele Senatului a transmis la CCR un document, în care care contestă conflictul de natură constituțională invocat de Guvern de această dată în ce privește depunerea moțiunii de cenzură de către USR PLUS și AUR.

Blocaj total pe moțiunea de cenzură: PNL, PSD și UDMR au trimis la CCR un punct de vedere favorabil lui Cîțu

„Moțiunea de cenzură este un instrument de control asupra activității guvernului și aratăm că nu se constituie nici un fel de blocaj al activității celor două instituții. Nu mai un blocaj ar sta la baza unui conflict juridic de natură constituțională. Este un conflict politic, care de la nivelul Guvernului se dorește a fi transformat într-un conflict juiridic de natură constituțională”, a precizat Dragu.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version