Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost descoperit de Agenția Națională de Integritate (ANI) că s-a aflat în conflict de interese, pentru o semnătură dată în 2020, imediat după ce a fost ales în primul său mandat.

„Mi-au făcut şi mie un dosărel. Agenţia Naţională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situaţie de conflict de interese administrativ şi propune să mi se înceteze mandatul. Bineînţeles că tot demersul este absurd şi complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanţă toată bizareria menită să mi se lipească şi mie o etichetă de pătat politic”, a scris primarul pe Facebook.

„E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar şi nu mi-a împrumutat mie bani. Un arhitect a elaborat documentaţia tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentaţie semnată de fostul primar în noul Consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentaţia, fără să fie schimbată o virgula, în CL. Arhitectul, care nu este beneficiarul PUZ-ului cum susţine ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau nevotarea lui, este şi consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu şi care au fost restituiţi în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (aşa se finanţează campaniile electorale în România). Asta este povestea pe scurt. O să auziţi multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanţă şi nu am niciun dubiu că voi primi dreptate. O să-mi apăr onoarea şi integritatea indiferent cui i s-a pus pata pe mine”, a detaliat primarul Timişoarei.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de ANI, primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese în urmă cu patru ani, după ce ar fi luat în campania electorală un împrumut de la o persoană, iar ulterior a întocmit un act administrativ în folosul firmei reprezentate de aceasta.

„Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societăţii reprezentate de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din OUG nr. 57/2019”, a precizat ANI.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version