Primarul PNL din comuna Ciorani (jud. Prahova), Marin Voicu, a fost arestat preventiv, împreună cu şi alţi 15 inculpaţi, pentru fraudarea alegerilor locale.

Sentința definitivă a fost dată luni seară, la câteva zile după ce Judecătoria Ploieşti a dispus anchetarea în libertate a celor 17 inculpați reținuți de anchetatori.

Procurorii au atacat decizia inițială și au avut acum câștig de cauză.

Cel de-al 17-lea inculpat a scăpat cu arest la domiciliu.

Marin Voicu este de 3 mandate edilul comunei și nu avea un contracandidat puternic, dar și-a dorit un scors uriaş, și l-a obținut: peste 70 la sută.

Fost membru PSD, el a trecut în „barca” PNL chiar înainte de localele din septembrie 2020. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova – Serviciul investigaţii criminale, au efectuat, miercurea trecută, 18 percheziţii domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

„Cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice”, a precizat Parchetul, într-un comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version