Procurorii DNA i-au trimis în judecată, marți, pe primarul Bacăului, Cosmin Necula, şi pe fostul viceprimar, Dragoş Daniel Ştefan, acuzați de abuz în serviciu.

Cei doi i-au determinat pe consilierii locali să acorde finanţare nerambursabilă pentru două entităţi nonprofit.

Procurorii arată că „la data de 10 iulie 2017, într-o şedinţă a Consiliului Local Bacău, inculpaţii Necula Cosmin şi Ştefan Dragoş Daniel, (…) cu intenţie, i-au determinat pe consilierii locali prezenţi să adopte o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Ca urmare a demersurilor celor doi inculpaţi, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, a dispus finanţarea proiectelor depuse de două asociaţii (cu sumele de 553.000 lei respectiv 15.000 de lei) deşi acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse”, se arată în comunicatul DNA.

Prin finanţarea acestor proiecte ar fi fost încălcate dispoziţiile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, astfel că au fost vătămate interesele legale ale solicitanţilor care au întrunit un punctaj mai mare. 

„Corelativ, cele două asociaţii, beneficiare ale fondurilor, au obţinut un folos necuvenit constând în acordarea de finanţări nerambursabile la care nu erau îndreptăţite potrivit dispoziţiilor legii mai sus menţionate”, mai arată procurorii anticorupţie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version