Prins în flagrant în timp ce primea mită 40.000 de euro, Silviu Creţu, fost vicepreședinte al  CJ Suceava – secundul prim-vicepreședintelui PNL Gheorghe Flutur – a fost rimis în judecată, vineri, de procurorii DNA Suceava.

Crețu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Anchetatorii dețin probe că acesta ar mai fi primit o sumă similară, în trecut.

Precizările DNA:

„În cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Creţu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Judeţean Suceava cu atribuţii de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituţie cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente. Aceste demersuri ar fi avut loc în contextul unor neînţelegeri între autoritatea judeţeană Suceava, beneficiara proiectului, şi asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din cadrul Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iaşi-Suceava.

Într-un context diferit, la data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreşedinte al CJ Suceava, având atribuţii de coordonare a Direcţiei judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava, i-ar fi pretins aceluiaşi om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfăşurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparaţii pe drumurile judeţene, pe timp de vară şi iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte. Ulterior, la data de 29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 euro, bani primiţi de inculpat la data de 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant”, se arată în comunicatul DNA.

În vederea confiscării speciale, s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile deţinute de inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.  

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version