Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General au primit rezultatele primelor determinări genetice efectuate în cauza privind uciderea fetiței de 11 ani, dinGura Șuții , județul Dâmbovița.
Determinările “indică faptul că probele biologice prelevate cu ocazia cercetărilor la fața locului aparțin persoanei de cetățenie olandeză suspectată de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, agresiune sexuală și omor calificat”, transmite PÎCCJ.
Totodată, prin intermediul INTERPOL (organizația internațională de cooperare polițienească) a fost confirmat decesul suspectului.
“Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale”, mai precizează Parchetul General.