La mai bine de 7 ani de la tragedia din 30 noiembrie 2015, în urma căreia și-au pierdut viața 65 de tineri, judecătorii sunt așteptați să dea verdictul final.
Procesul Colectiv a ajuns la pronunțarea sentinței definitive, luni 3 ianuarie, termen stabilit de instanța Curții de Apel București (CAB), pe 21 decembrie 2021.
La instanța de fond, pe 16 decembrie 2019, primarul Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, dar și alți inculpați au primit pedepse mari. Astfel, patronii clubului colectiv au fost condamnați la 11 ani și 8 luni de închisoare.
Între timp, Piedone a candidat și a fost ales primar al Sectorului 5 București.
Condamnat la închisoare, Piedone a fost ales primar: „Judecata poporului a decis”
Judecarea apelului în dosarul Colectiv a început în septembrie 2020. În 3 noiembrie 2021, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru mai mulţi inculpaţi, inclusiv pentru Cristian Popescu Piedone.
Supravieţuitorii incendiului din Clubul Colectiv şi familiile victimelor au reclamat, într-o scrisoare deschisă, că schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor va duce la pedepse „mici şi nesemnificative”.
„Pentru reprezentanţii sistemului judiciar, dosarul Colectiv este nimic mai mult decât un caz complicat; pentru noi, este tragedia care ne-a distrus vieţile”, au transmis semnatarii documentului, adăugând că se aşteaptă să se facă dreptate.
Asociaţia Colectiv GTG 3010 a scris acum pe Facebook: „3 ianuarie este ziua in care judecătorii procesului Colectiv vor delibera şi apoi vor pronunţa hotărârea definitivă. Vor fi condamnaţi toţi vinovaţii? Angajaţii statului vor fi lăsaţi liberi? Îşi poate recunoaşte statul partea de vină? Care este rolul organelor de control, dar al celor care autorizează? Ce răspundere au salariaţii statului, cei plătiţi din bani publici? Dar justiţia? Care este rolul justiţiei? Să judece drept sau să protejeze interese? Vom afla mâine. Va urma…….”.