Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, condusă de procurorii Lia Sorin Marian și Pîrlog Bogdan, cere demisia sau demiterea ministrului Justiției, Tudorel Toader, inițiatorul Ordonanței de Urgență 7/2019 care a modificat din nou (pentru a treia oară în ultimele luni) Legile Justiției, fără să-i consulte pe magistrați.

Asociația mai solicită Avocatului Poporului și atacarea ”imediată” a OUG la Curtea Constituțională, acuzând actul legislativ că ”poate conduce la confuzii grave privind rolul judecătorilor și procurorilor în cadrul autorității judecătorești, fiind de natură să afecteze negativ percepția asupra independenței justiției”.

Procurorii reuniți în „Inițiativa pentru Justiție” denunță consultările cerute de premierul Viorica Dăncilă drept ”formale” și califică asociațiile care vor participa – AMR, APR și UNJR, drept ”organizații fantomă”.

Redăm comunicatul integral:

Recentele măsuri legislative sunt contrare principiului constituțional al unității de acțiune ce caracterizează activitatea Ministerului Public, îi implică în mod nejustificat pe judecători în politica penală a statului (plasându-i în subordinea ministrului justiției, în măsura în care vor putea deține funcții de conducere la nivelul parchetelor) și creează discriminări sub aspectul promovării în sistemul judiciar prin aceea că nu permit și procurorilor să ocupe funcții de conducere la nivelul instanțelor.

Asociația Inițiativa pentru Justiție atrage atenția asupra faptului că încălcarea regulii generale din sistemul judiciar privind promovarea în funcțiile de conducere exclusiv în ierarhia funcției de procuror sau, după caz, de judecător, poate conduce la confuzii grave privind rolul judecătorilor și procurorilor în cadrul autorității judecătorești, fiind de natură să afecteze negativ percepția asupra independenței justiției.

Totodată, Asociația solicita dlui Tudorel Toader să-și prezinte imediat demisia, pentru modul în care a gestionat procedura de adoptare a OUG nr. 7/2019, ignorând Consiliul Superior al Magistraturii și corpul magistraților, pentru conținutul ordonanței, care încalcă vădit art. 131 și 132 din Constituția României așa cum s-a reținut în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 33/2018, punctele 149-151, încalcă vădit art. 124 alin. 3, 125 alin. 3 și 133 alin 2 din Constituția României și nu respectă principiului separației carierelor, precum și pentru comunicarea în spațiul public a unor informații neadevărate, indicând Consiliul Superior al Magistraturii drept autor al modificărilor contestate de corpul magistraților adoptate prin respectiva ordonanță de urgență.

În cazul în care acesta refuză să-și asume răspunderea pentru procedura de adoptare și conținutul OUG nr. 7/2019 și să-și dea demisia, solicităm prim-ministrului și președintelui României să procedeze la eliberarea acestuia din funcția de ministru al justiției.

Solicităm Avocatului Poporului să-și îndeplinească, în ceasul al doisprezecelea, rolul constituțional și să procedeze la sesizarea imediată a Curții Constituționale cu privire la dispozițiile neconstituționale ale OUG nr. 7/2019.

În ceea ce privește anunțul public al Prim-Ministrului Guvernului României „de invitare” a reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai asociațiilor profesionale ale magistraților de participare la discuții pe marginea legislației în domeniul justiției și refuzul asociațiilor profesionale oneste de a participa la asemenea discuții postfactum, precizăm, în completarea comunicatului comun cu Asociația “Forumul Judecătorilor din România” și Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” că apreciem acest demers ca formal, având exclusiv scopul unui câștig de imagine și o încercare de a induce organismelor Uniunii Europene percepția falsă că modificările legislative au fost adoptate în urma unor consultări efective cu corpul magistraților și cu instituțiile fundamentale ale autorității judecătorești. Prezența Asociației nu ar avea alt efect decât acela de a credibiliza autorii regresului legislativ din domeniul justiției, precum și pe cele trei asociații fantomă, AMR, APR și UNJR care și-au pierdut orice susținere în rândul magistraților și care, prin cooperarea activă și servilă cu decidenții modificărilor nocive ale legilor justiției, au contribuit activ la dezastrul cu care se confruntă sistemul judiciar în prezent.

 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version