Ea a spus că a luat act de ordonanța procurorilor DIICOT de clasare a dosarului privind violențele jandarmilor la Mitingul Diasporei și că va verifica soluția.
„Înțeleg emoția publică suscitată de acest dosar. Procurorii au obligația să administreze probele imparțial și complet. Toate actele din dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic”, a spus Scutea.
Procurorul general a mai spus că „ordonanța procurorilor are 235 de pagini, iar din parcurgerea sumară a acesteia reiese că DIICOT a examinat intervenția în forță în anumite zone din Piața Victoriei și a delimitat unele acte care reflectă lipsuri”.
Întrebată dacă, în aceste condiții, va dispune un control asupra acestui dosar, Scutea s-a fofilat: „Haideți să citim cu toții cele 235 de pagini ale dosarului”.
DIICOT a clasat dosarul 10 August, la 2 ani de la violențele jandarmilor. Cazan, Cucoș, Sindile scapă de urmărirea penală
Anchetatorii militari au predat însă și dosarul în care i-au pus sub acuzare pe şefii Jandarmeriei ce coordonaseră acţiunea violentă (ulterior, urmărirea penală fiind extinsă):
- colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române;
- colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române;
- maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureştiș
- secretarul de stat Dan Chirică.
Acuzații extinse în dosarul violențelor Jandarmeriei la Mitingul Diasporei din 10 august
Maiorul Cazan își acoperă executanții violenți: Indicativul de pe casca jandarmilor nu mai corespundea
Carmen Dan l-a promovat șef la Jandarmeria București pe maiorul Cazan, cel care spunea că indicativele de pe căștile jandarmilor bătăuși au fost acoperite pentru că nu mai corespundeau
După 6 luni de la preluarea dosarului, procurorii DIICOT au reluat audierile, în decembrie înainte de Crăciun. Au fost audiați atunci procurorul militar de la Parchetul General, Bogdan Pîrlog – care s-a sesizat în legătură cu violențele jandarmilor încă de la ora 16.30 în 10 august 2018 și a mers în Piaţa Victoriei -, viceprimarul Capitalei, Adrian Bădulescu, și fostul ministru al Internelor în momentul violențelor, Carmen Dan.