O răfuială în stil mafiot a avut loc în oraşul Medgidia: patru persoane, între care şi o fetiţă de 10 ani, au fost bătute şi incendiate în propria locuinţă, inițial autoritățile crezând că imobilul a luat foc în mod accidental.

Trei suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru tentativă de omor, a anunţat, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că (…) pe fondul unei stări conflictuale generate de acuzele persoanelor vătămate fraţi A.N. şi A.G. că inculpaţii îl folosesc pe tatăl lor la cerşit în Italia, urmate de mesaje indecente şi jignitoare transmise pe TikTok, cei trei inculpaţi s-au deplasat cu autoturismele personale în municipiul Medgidia, zona grădinilor improvizate din cartierul Nord, la locuinţa persoanelor vătămate A.G. şi I.Z., unde se aflau patru adulţi şi şase copii, iar acolo, în timp ce le-au adresat cuvinte indecente, injurioase şi de ameninţare cu moartea, le-au agresat pe cele patru persoane adulte din locuinţă, pe care le-au lovit cu diferite obiecte contondente (răngi metalice şi furci) şi le-au stropit cu substanţe inflamabile (probabil benzină), apoi le-au incendiat. Dintre persoanele agresate au suferit arsuri grave pe corp, între 15 şi 60%, un număr de trei adulţi, respectiv A.N., A.G. şi I.Z., dar şi o minoră în vârstă de 10 ani. În prezent, doi dintre adulţi şi minora sunt internaţi în stare gravă în două spitale, din Constanţa şi Bucureşti”, se menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version