Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, susține că actualul ministru, Tudorel Toader, cere ilegal revocarea procurorului general Augustin Lazăr, ea insistând că sunt foarte clar reglementate condițiile revocării.
 
 
”Revocarea procurorului general se poate face după una dintre cele trei condiţii prevăzute de lege. Singura condiţie pentru care domnul procuror general Lazăr ar putea să nu o mai îndeplinească la acest moment este activitatea sau calitatea activităţii sale manageriale. În 31 august 2017, ministrul Toader a cerut evaluarea activităţii manageriale la Parchetul General. Inspecţia judiciară a desfăşurat controlul pe tot parcursul lunii septembrie, iar apoi CSM, pentru că aşa prevede legea, aprobă în întregime raportul inspecţiei judiciare, a cărei cocluzie este că managementul la Parchetul General, sub conducerea procurorului general Lazăr a fost unul eficient. Dacă managementul este eficient, dacă procurorul general Lazăr nu a fost sancţionat disciplinar, aceasta fiind o altă condiţie pentru a putea declanşa revocarea şi a treia condiţie este să nu mai fi îndeplinit acum condiţiile de la numire. Dacă niciuna dintre aceste trei condiţii nu sunt îndeplinite, eu îl invit public pe domnul ministru Toader să ne lumineze pe jurişti şi pe nejurişti, să ne spună care este temeiul legal pe care îşi întemeiază declanşarea procedurii de revocare a procurorului general”, a declarat Raluca Prună, joi, într-o conferință de presă.

Fostul ministru al Justiţiei în Cabinetul Cioloş a insistat că procedura de numire a procurorului general, Augustin Lazăr, a fost una legală şi “atunci când declanşezi o procedură de revocare trebuie să o faci potrivit legi, nu “‘după impresiile subiective ale unui ministru”.

“Revocarea nu se face după impresiile subiective ale unui ministru”

„Aseară am fost la capătul al unei seri instigative în care ministrul Toader şi-a epuizat aceste capacităţi de instigator. Vreau să reiterez că procedura a fost legală, potrivit legii şi că acum trebuie să vorbim despre lucrul cu adevărat important. Suntem în faţa unui proces de declanşare a procedurii de revocare a procurorului general şi cred că ar trebui să ieşim din ceaţa în care ne-a aruncat domnul ministru Toader şi să discutăm despre temeiul legal al revocării. Noi credem că această procedură de revocare este lipsită de temei legal. Revocarea unui procuror de rang înalt, inclusiv a procurorului general nu se face după impresiile subiective ale unui ministru, ci după nişte condiţii care sunt definite de lege”, a adăugat Prună.

 
“Nu a existat vreo ordonanță de clasare la dosar”

Fostul ministru al Justiției a precizat că nu a văzut nicio ordonanță de clasare în dosarul de candidatură – nici semnată de Augustin Lazăr, nici de Cristian Lazăr.

„Când eu am trimis dosarul la preşedintele României am spus public că nu am trimis aceste lucrări preşedintelui României.

În toate dosarele în care înaintam propuneri de numire al unui procuror, am făcut vreo 12 cred, în toate aceste dosare înaintate de către mine ca ministru al Justiţiei, după obţinerea avizului CSM, dosarul către preşedinte cuprindea trei documente, înaintarea propunerii în vederea numirii procurorului în cauză, CV-ul candidatului şi avizul CSM.

 Avizul domnului Lazăr nu este de două rânduri, este de 14 pagini, în care o instituţie a statului care are un departament de resurse umane, cel care gestionează mapa profesională a candidatului, CSM atestă ce anume s-a întâmplat în cursul acestei proceduri. Că s-au îndeplinit condiţiile legale, că a avut calificativul şi că s-au depus 10 lucrări.
 
Nu am văzut niciodată niciun fel de ordonanţă de clasare care să fi fost semnată sau nesemnată de Augustin Lazăr, de Cristian Lazăr la dosar. Nu a existat aşa ceva”, a afirmat Prună.

„Trebuie spus şi că cerinţa ca aceste lucrări să fie depuse împreună cu un plan de management este o cerinţă care decurge dintr-un regulament al CSM şi a survenit imediat după ce ministrul, în 2005 a fost reintrodus în procedură. În clipa în care s-a reintrodus ministrul în procedură, CSM a adoptat în 2006 un regulament în care spune – în vederea acordării avizului, aceasta este procedura pe care o desfăşurăm la CSM”. Cerinţele erau, printre altele, depunerea unui plan de management şi depunerea acestor lucrări”, a adăugat ea.

Raluca Prună a acuzat că de doi ani discutăm despre justiție, nu în sensul de a face pași înainte, ci acțiuni de destructurare a justiției.

”Noi propunem să revenim la situația dinainte de 2005 în care ministrul Justiției nu avea niciun rol în numirea șefilor de parchete, propunerile să le facă CSM”, a mai spus Prună. 

Augustin Lazăr a fost numit procuror general la propunerea Ralucăi Prună. 
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version