Redeschiderea dosarului „10 August” este tărăgănată și de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), până va ajunge la Tribunalul București, unde cauza a fost declinată, luni, după o amânare, de Curtea de Apel București (CAB).

<strong>Sebastian Cucoș<strong>

Procurorul-șef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a depus intenționat la CAB cererea de redeschidere parțială a anchetei, după o lună și jumătate de la clasarea anchetei de către un procuror care a și depus imediat solicitarea de pensionare.

Redeschiderea urmăririi penale față de șefii Jandarmeriei care au ordonat gazarea și îndepărtarea cu tunuri de apă a protestatarilor pașnici a fost cerută de Hosu abia după ce președintele Klaus Iohannis s-a declarat public nemulțumit de soluție.

Iohannis, despre clasarea dosarului 10 august: Am foarte mare încredere în sistemul de justiţie

„Personal, mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu aceste lucruri”, a decretat Iohannis, într-o declarație la Palatul Cotroceni.

Redeschiderea dosarului „10 August”. Iohannis: „Am spus că, personal, mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu”

Este greu de crezut că un procuror de rang înalt, cum este Giorgiana Hosu – care s-a ocupat personal de dosar, până când președintele Klaus Iohannis a numit-o în funcție, pe 20 febriarie anul acesta -. nu știa că instanța competentă este Tribunalul București.

Între timp, colonelul Sebastian Cucoş a depus la CAB o solicitare privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă solicitarea, dar Cucoș a atacat cu recurs, care va fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a stabilit însă abia peste o lună, pe 17 septembrie, soluţionarea recursului. Abia după soluţionarea acestui recurs dosarul va fi trimis la Tribunalul Bucureşti.

CAB a pasat Tribunalului București decizia privind redeschiderea dosarului „10 August”

Dacă dosarul va fi redeschis, el va reveni de la DIICOT – unde fusese cerut „pentru studiu”, în iunie 2019 – la Secția Militară de la Parchetul General, care declanșase urmărirea penală a șefilor Jandarmeriei care le-au ordonat subalternilor să pulverizeze în mulțime gaze lacrimogene și să utilizeze tunurile de apă: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile.

DIICOT a clasat dosarul 10 August, la 2 ani de la violențele jandarmilor. Cazan, Cucoș, Sindile scapă de urmărirea penală
Clasarea dosarului 10 August, la loc comanda! De ce se redeschide urmărirea penală faţă de Cucoș, Cazan, Sindile

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals, participaţie improprie la purtare abuzivă, la fals intelectual și la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version