Fostul deputat PSD Cristian Rizea a plecat preventiv în SUA, după ce a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în primă instanță, iar apelul în urma căruia va primi sentința definitivă i se judecă la un complet de 5 de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Luni a avut loc primul termen de judecată în urma apelului pe care Rizea l-a formulat împotriva sentinței pronunțate de Completul de 3 judecători – instanța de fond -, în decembrie 2017, pentru infracțiunile comise de acesta, respectiv trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.
Avocatul său a anunțat instanța supremă că Rizea este plecat în străinătate şi nu mai vrea să fie audiat de judecătorii români.
„Clientul meu mi-a dat un înscris olograf, în care solicită să fie citat la cabinetul de avocatură. Cristian Rizea nu are un domiciliu fix şi a trebuit să plece din Complexul Stejarii. Se plimbă din loc în loc în ţară şi străinătate. Are probleme financiare. Este în SUA în vizită la nişte rude. Nu are mijloace financiare. Nu vrea să dea o declaraţie în dosar”, a spus avocatul Alexandru Morărescu.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 4 martie.
În acelaşi dosar, Lucian Colţea, cetăţean american, a primit o condamnare de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.
Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 300.000 de euro de la Cristian Rizea, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.