Peste 1.400 de dosare din întreaga țară în care sunt anchetați procurori și judecători vor fi preluate de noua structură.

Secţia specială de anchetare a infracţiunilor din Justiţie devine operaţională, începând de marţi, în cadrul Parchetului General, iar unul dintre procurorii admiși de CSM să lucreze în această structură este Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DNA, în calitate de procuror pe funcţie de execuţie. Noua structură va prelua și dosarul privind protocolul secret scurs de la Parchetul Curții de Apel Constanța – condus ca adjunct de Adina Florea – și publicat de condamnatul penal Vâlcov.

sursă foto Digi24

La intrarea în noul său loc de muncă – după ce a fost admisă vinerea trecută de comisia din CSM formată din 3 judecătoare, cel de-al patrulea membru, procuror, refuzând să facă parte din comisie -, Adina Florea a declarat, marți dimineață: “Ne apucăm de treabă!”.

Adina Florea a fost propusă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru funcția de procuror-șef al DNA, deși Secția pentru procurori a CSM i-a dat aviz negativ. Președintele Klaus Iohannis nu a anunțat până în prezent dacă o acceptă sau nu.

Procurorul-şef al noii Secţii este Florena Strechi, de la Parchetul General. Ea a propus-o pe Adina Florea adjuncta sa.

Pe funcţii de execuţie  lucrează, alături de Adina Florea, procurorii Codruţa Chindea (de la Braşov), Sorin Iasinovschi (de la Suceava) şi Magdalena Olteanu (de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6).

Începând de marți, toate dosarele cu magistrați vor fi preluate de noua secție. Este vorba de peste 1.400 de dosare din întreaga țară: în jur 300 de la DNA, peste 260 de la Secția de urmărire penală și criminalistică (SUPC), câteva de la DIICOT și Secția Parchetelor Militare, restul de la cele 16 parchete de pe lângă curțile de apel din țară, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare.

”E vorba de arhiva curentă (care vizează ultimii 2-3 ani) și arhiva generală, care conține dosarele cu magistrați clasate și care nu au fost distruse, adică cele din ultimii 15 ani”, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro. Numai arhiva de la SUPC ar conține 1527 de dosare cu magistrați, soluționate, deci în total, din întreaga țară, vor fi de ordinul miilor. În România sunt în jur de 7000 de magistrați și aproape fiecare dintre ei a avut măcar o plângere formulată împotriva lui de un justițiabil nemulțumit, au explicat sursele G4Media.ro.

”Noua secție va avea o arhivă de date extrem de importantă. Practic, fiecare plângere soluționată, clasată, împotriva unui magistrat din ultimii 15 ani, va ajunge la ei. Actuala putere a înfierat SIPA (serviciul secret al Ministerului Justiției care a funcționat pe vremea PSD-ului lui Adrian Năstase), însă noua secție pentru magistrați va avea acces la o bază de date cu informații despre magistrați mult mai importantă ca SIPA”, a explicat un procuror pentru G4Media.ro.

Cine vor fi primele ținte ale noii secții. ”Câțiva judecători de la Înalta Curte și unii procurori DNA vor fi primele ținte ale noii secții. Kovesi, Lăncrănjan (procuroarea lui Dragnea – n.r.), Negulescu, Onea vor fi primii clienți. Grav este că procurorii Secției pentru magistrați vor putea începe acțiunea penală împotriva unui judecător incomod și îl vor putea suspenda automat din funcție, îl vor scoate din joc. Până acum, Inspecția Judiciară se uita în actele din dosare, dar procurorii Secției pentru magistrați vor putea intra în computerele sau telefoanele magistraților, dacă încep urmărirea penală împotriva lor. Sau gândiți-vă ca un inculpat îi face plângere unui magistrat de la Satu Mare și acesta este plimbat pe drumuri, pe banii lui, la București. Credeți că va mai face sau va mai judeca dosare sensibile acel magistrat?”, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.

În vreme ce se așteaptă ca magistrații incomozi să fie printre primele victime ale noii secții, colegii lor corupți ar putea sta liniștiți. ”Gândiți-vă că, mâine, un magistrat din țară ia mită. Cine îl prinde? DNA avea capacitatea să facă un flagrant, în vreme de noua secție abia se pune pe picioare și este populată cu oameni care nu au făcut în viața lor dosare operative. Șefa secției (Florena Esther Streschi – n.r.) a fost grefier și apoi, după ce a devenit procuror, a lucrat numai la Resurse Umane. Cum să prindă ei un magistrat care mâine ia mită? Chiar și un magistrat, care beat fiind, provoacă un accident rutier grav. Fac ei, cei 6 selectați până acum, urmărire penală proprie, vor merge pe teren la fața locului?”, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Noua Secție va cerceta și dosarul deschis in rem privind scurgerea protocolului secret încheiat între SRI și Parchetul General. Astfel, Adina Florea va fi cercetată chiar de către colegii ei din noua structură.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version