Am scăpat de PSD-istul Dragnea – stăpânul Teleormanului, dar ne-am pricopsit cu un baron PNL care a încercat să-i ia locul…

Senatorul liberal Eugen Pîrvulescu a fost trimis în judecată, marți, de procurorii DNA, pentru săvârșirea unor fapte de corupție.

Pîrvulescu este liderul PNL Telorman și a încercat să trucheze două concursuri la Serviciul de Ambulanță Teleorman.

Infracțiunile pe care le-ar fi săvârșit Eugen Pîrvulescu sunt de:

  • folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite
  • divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.

Iată faptele, prezentate în rechizitoriul procurorilor DNA:

„În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.

De asemenea, inculpatul i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).

După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidențial), inculpatul Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version