Sindicatul Grefierilor se disculpă în scandalul declanșat de ministrul Justiției, Tudorel Toader, împotriva Procurorului General al României, Augustin Lazăr, pe care vrea să-l revoce cu 6 luni înainte ca acestuia să i se încheie mandatul.
După ce Augustin Lazăr a spus că un grefier a produs o eroare introducând în dosarul său ordonanţa de clasare a unui dosar deschis președintelui Klaus Iohannis în urma unei plângeri penale, Sindicatul Grefierilor transmite că ei nu au competenţe în întocmirea dosarului de candidatură a magistraţilor.
„Potrivit regulamentelor de ordine interioară ale instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, printre atribuţiile grefierilor nu se regăseşte vreo atribuţie în ceea ce priveşte întocmirea dosarului profesional al vreunui magistrat pentru depunerea candidaturii în vederea ocupării unor funcţii de conducere, cel mult, putând fi vorba despre acordarea unui ajutor/suport magistratului respectiv, din punct de vedere colegial, de către grefier. Dosarele profesionale ale magistraţilor au caracter personal, cu atât mai mult cele pentru depunerea candidaturilor în vederea ocupării unor funcţii de conducere vacante, candidatul trebuind să-şi întocmească, personal, dosarul în vederea depunerii candidaturii”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Naţional al Grefierilor, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, eroarea de grefă menţionată de procurorul general deteriorează imaginea grefierilor.
„Identificarea unei presupuse „erori de grefă” pentru a justifica includerea unor înscrisuri în dosarul profesional care a stat la baza depunerii candidaturii pentru ocuparea funcţiei de conducere în discuţie, aduce grave prejudicii de imagine profesiei de grefier, faţă de care înţelegem să tragem un semnal de alarmă factorilor decidenţi, pentru a nu mai folosi această profesie ca instrument în lupta actuală dintre cele două ministere. În viitor, în vederea informării corecte a opiniei publice şi pentru a nu duce în derizoriu categoria profesională pe care o reprezentăm, vă stăm la dispoziţie şi vă putem oferi informaţii obiective, pertinente şi documentate despre orice subiect legat de profesia de grefier sau sistemul judiciar”, mai spune Sindicatul Grefierilor.