Strategia naţională împotriva traficului de persoane, pentru perioada 2024-2028, a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern, în ședința de joi.

Adoptarea acestui document strategic reprezintă următorul pas pe care România îl face în cadrul eforturilor de modernizare a procesului de gestionare a prevenirii şi combaterii fenomenului traficului de persoane pe teritoriul naţional, precum şi al asistenţei acordate victimelor, precizează Executivul.

„Prin  acest document strategic se dorește ca  în România, la finalul anului 2028,  să funcționeze un sistem național de luptă împotriva traficului de persoane, care va avea alocate resursele necesare și va dispune eficient de acestea. În cadrul acestui sistem, instituțiile centrale și locale, în colaborare cu organizațiile neguvernamentale, societatea civilă, cât și cu organizațiile internaționale, vor pune în practică măsuri eficace de diminuare a fenomenului, de identificare și asistență a victimelor acestuia și de pedepsire a traficanților”, se mai arată în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version