Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au condamnat-o zilele trecute, definitiv, la 2 ani de închisoare cu executare pe Fausta Dumitru, de 32 de ani, din Ploiești.
Fausta Dumitru, cunoscută mai ales sub pseudonimul de Măicuța Tămăduitoare Ștefania, a fost găsit vinovată de comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
Conform adevarul.ro, Fausta a făcut sute de mii de euro după ce a păcălit cel puțin 37 de persoane din țară și din străinătate promițându-le ședințe care să le asigure vindecări miraculoase și câștiguri la LOTO.
Măicuța Ștefania Tămăduitoare a făcut 27.000 de euro doar de pe urma unei românce stabilite în SUA și căreia i-a promis rugăciuni pentru sănătate.
O ședință cu Fausta costa cel puțin 300 de euro, iar aceste ședințe aveau loc prin telefon sau prin Skype. Măicuța Tămăduitoare folosea înregistrări de la mănăstiri pentru a da un plus de autenticitate ședințelor.
Fausta a fost reținută în 2016 în acest caz, iar apoi trimisă în judecată în stare de libertate.