Președintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunțat marți că Tăriceanu își poate studia dosarul penal Microsoft, pentru care DNA cere încuviințarea începerii urmăririi penale.

Astfel, Tăriceanu va putea citi cele 73 de volume ale dosarului începând de miercuri și până luni, inclusiv.

El a declarat că va începe miercuri, în lipsa avocatului.

„Avocatul meu nu poate veni, o să vină și el cred că în ziua de vineri”, a declarat Tăriceanu, la Parlament.

DNA a anunțat, joi, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.

Firma la care se face referire este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărei nume a fost legat și dosarul Microsoft, în care au fost implicați mai mulți demnitari români.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version