Un complet de 5 judecători de la ÎCCJ l-a achitat, definitiv, pe Toni Greblă – numit recent de premierul Viorica Dăncilă în funcția de secretar general al Guvernului.

Greblă a fost achitat și în primă instanță, pentru fapte de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional.

Acum, completul care l-a achitat, cu majoritate de voturi, a fost format din Ioana Bogdan. Francisca Vasile, Silvia Cerbu, Hermina Iancu şi Mirela Popescu.

Procurorii DNA l-au acuzat în 2015 pe Toni Greblă, după efectuarea unor percheziţii domiciliare la ferma sa de struţi, că a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, ca să obţină pentru el şi pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, este vorba despre o sumă de 100.000 de euro, care a fost investită de omul de afaceri Mihai Prundianu în ferma de struţi. În schimbul banilor, Greblă ar fi intervenit pentru acesta pe lângă unele instituţii ale statului.

DNA mai arăta că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, cetăţeanul moldvean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version