Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița anunță reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Nicolae Cosmin Vîrlan.
Acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și urmează să fie prezentat vineri magistraților de la Tribunalul Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Anchetatorii susțin că ‘Vîrlan Nicolae Cosmin a înfiinţat o cultură de cannabis “in door” pe raza localității Gura Ocniței, drogurile rezultate urmând a fi comercializate pe raza judeţului Dâmboviţa dar şi deţinute în vederea consumului propriu.
La data de 13.09.2018, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au efectuat trei percheziţii domiciliare în locaţiile deținute de către inculpat, ocazie cu care a fost găsită şi ridicată cantitatea de 5.450 de grame de cannabis influorescență (masă netă), 42 de grame rezină de cannabis, două grindere, 11 recipente cu semințe de cannabis, două cântare electronice, un dispozitiv electronic centrifug pentru uscarea și mărunțirea plantelor, 468 de plante de cannabis, telefoane mobile, un laptop, 4.555 de euro și 2.000 de lei’.