Magistraţii de la Tribunalul Constanţa au decis, marţi seara, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a inculpaţilor Mustafa Salim, zis Unchiu, Mădălin Alexandru Popa, zis Cap, şi Adrian Mihai Mocanu.

Cei trei sunt acuzaţi de comiterea unor infracţiuni precum iniţierea, constituirea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi punerea în circulaţie de valori falsificate.

Conform anchetatorilor, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna aprilie 2017, inculpatul Mustafa Salim împreună cu inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru, Mocanu Mihai-Adrian şi alte persoane, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, structură care a subzistat până în data de 01.06.2017 şi care a acţionat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, de introducere în ţară de droguri de mare risc şi de punerea în circulaţie de valori falsificate.

Astfel, la începutul lunii aprilie 2017, liderul grupării, inculpatul Mustafa Salim, zis Unchiu, a recrutat un tânăr, în scopul pregătirii acestuia în calitate de cărăuş de droguri de mare risc dinspre America de Sud către Europa.

La grupul infracţional au aderat inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru şi Mocanu Mihai-Adrian care, sub coordonarea liderului grupării, au pus la dispoziţie mijloace de comunicare şi au ţinut legătura cu cărăuşul, finanţându-i deplasarea în afara ţării.

Întrucât din cercetările efectuate a rezultat că tânărul cu rol de cărăuş a primit o cantitate de cocaină cu care se îndrepta din America de Sud către Europa, s-a solicitat sprijinul autorităţilor franceze cu ajutorul cărora s-a reuşit, în seara zilei de 30.05.2017, prinderea acestuia, fiind găsită cantitatea de 707 grame cocaină.

Totodată, în cauză s-a reţinut că inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru şi Mocanu Mihai-Adrian l-au însoţit permanent pe inculpatul Mustafa Salim asigurându-i acestuia protecţia pe timpul deplasărilor şi asigurându-i transportul în diferite zone ale ţării în scopul plasării de monedă euro falsificată.

În aceste condiţii, la data de 01.06.2017, procurorii DIICOT Constanţa, împreună cu ofiţeri din cadrul B.C.C.O. Constanţa au organizat prinderea în flagrant a inculpaţilor, fapt care s-a realizat în jurul orelor 17.00, în parcarea unui complex comercial din municipiul Constanţa, ocazie cu care asupra acestora s-a găsit suma de 2.000 euro – compusă din bancnote false de 20 de euro şi 50 de euro, pe care intenţionau să le pună în circulaţie.

Ulterior, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară pe raza jud. Constanţa şi jud. Galaţi, fiind identificate şi ridicate mijloace materiale de probă de interes pentru cauză.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version