Trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, primarul Iașului, Mihai Chirica (migrat de la PSD la PNL), este suspect și în dosarul DIICOT privind cedarea de către municipalitate a unui teren în centrul orașului.
Procurorii DIICOT au reținut luni noapte, după mai multe ore de audieri, 4 inculpați, între care un notar, un funcționar public, pe fostul arhitect-șef al Primăriei Iași, Alexandru Mustiață, și pe patronul publicației Bună Ziua Iași (BZI), Claudiu Asimionesei, relatează Digi 24.
Ei sunt prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, 7 suspecți – între care doi notari, un avocat şi un fost viceprimar din municipiul Iaşi – sunt cercetați sub control judiciar, printre ei numărându-se actualul city-manager, Gabriel Harabagiu, care la data comiterii infracțiunii era viceprimar.
Ancheta vizează concesiunea unui teren al primăriei în cartierul Sărărie. Pe acest teren, familia Asimionesei – care deține publicația BZI și este apropiata lui Chirica – a construit un bloc de locuințe, deși se angajase prin contract să construiască o pensiune și un sediu de birouri.
Chirica este suspectat că a omis să sesizeze organele judiciare, deși știa despre săvârșirea unei infracțiuni, așa cum prevede articolul 263 din Codul penal.
Primarul Iașului a fost audiat, luni, timp de mai multe ore la DIICOT Iași, în dosarul în care au fost făcute 24 de percheziții, inclusiv la primărie.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, ancheta urmărește infracțiuni de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.
Descinderile au vizat „destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării”.
„În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat în vederea obținerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul unei instituții publice, pe care au construit o clădire, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei. De asemenea, a rezultat faptul că activitatea infracţională a fost posibilă prin acordarea sprijinului de specialitate de către avocaţi, notari şi funcţionari publici din cadrul unei instituții publice”, se precizează în comunicat.
Chirica a fost trimis în judecată, la finalul lunii ianuarie a acestui an, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.
Liderii PNL au făcut scut în jurul lui Chirica, astfel că acesta nu a demisionat.