Alin Iulian Ţucmeanu, la data faptei director general adjunct în cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR), a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru neexecutarea sancţiunilor penale primite ca urmare a condamnării sale în anul 2019.
În prezent, Țucmeanu este economist gradul II la ARR.
El a fost deferit justiției „sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale”, potrivit DNA.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la data de 3 aprilie 2019, prin decizia penală 455/A, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Alin Iulian Ţucmeanu, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
„Deşi a luat la cunoştinţă de dispoziţiile deciziei penale mai sus menţionate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcţia de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorităţii Rutiere Române până la data de 27 octombrie 2020, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situaţii juridice şi executării pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”, se precizează în comunicat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Surulescu Aurelia, care a fost director general al ARR şi care l-ar fi menţinut în funcţie pe inculpat, contrar dispoziţiilor prevăzute în Codul Muncii.