Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi dimineaţă la sediul CSM, după reținerea în Costa Rica, de către Interpol, a condamnatei la 6 ani de închisoare Elena Udrea, că procedura de extrădare va parcurge în continuare etapele legale.

Toader nu a vrut să dea detalii, precizând că el nu face distincţie între condamnaţi: “Să nu facem din persoana despre care vorbiţi un personaj naţional. Procedura va parcurge etapele legale. Pentru mine nu e un subiect Elena Udrea. Un condamnat e personaj pentru ţară? De ce nu vedeţi la foarte mulţi condamnaţi din străinătate care au acelaşi parcurs. Eu nu fac distincţie”.

UPDATE! (VIDEO) Elena Udrea și Alina Bica, reținute de ofițerii Interpol în Costa Rica

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute miercuri de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României, potrivit unui anunţ al Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica.

Elena Udrea a fost reţinută în San Jose în jurul orei locale 10.00, în zona Sabana Oeste, în apropiere de cel mai mare stadion din Costa Rica. Ea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.

Alina Bica a fost reţinută în jurul orei locale 14.00, în zona Sabana Ea este condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului.

Pe 6 iunie, ministrul Justiţiei, anunţa că extrădarea este posibilă şi fără un tratat bilateral cu Costa Rica şi că ministerul se va ocupa de transmiterea cererii de extrădare. Apoi, în 25 iunie, Tudorel Toader declara că şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version