Fostul polițist Cristian Cioacă a fost eliberat după 9 ani din condamnarea de 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, avocată. Iar ca să nu uite nimeni unde a lucrat, Cioacă a purtat la ieșirea din penitenciar o șapcă inscripționată „Police” și a râs, ca de obicei.
UPDATE: „Plecând de aici, vă imaginați că voi trăi”, a fost prima declarație a lui Cioacă.
Tribunalul Argeş a admis, marţi, contestația formulată de condamnat împotriva deciziei contrare, pronunțate în urmă cu o lună de Judecătoria Piteşti,
Admite contestaţia formulată (…) împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând (…): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze”, se arată în soluţia pronunţată de Tribunalul Argeş.
Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat iar poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
Ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o „operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai”.
Scopul era „asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către poliţist”.
După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale.