Ucigașul fetiței găsite incendiate lângă un cimitir din Arad este chiar tatăl ei vitreg, în vârstă de 24 de ani, consumator de etnobotanice, care și-a recunoscut fapta.

Anchetatorii au reuşit să identifice copila imediat după ce au făcut public, luni, un portret robot al acesteia, iar mai multe persoane au recunoscut-o și au sunat la numărul de urgenţă 112.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul susţine că fetiţa a decedat în mod accidental când îi făcea baie, el s-a speriat şi i-a aruncat cadavrul pe câmp, dar nu a incendiat-o.

Mama fetiței era în spital în momentul în care fetiţa a murit. Femeia a născut al treilea copil şi s-a întors acasă duminică. Deocamdată ea a fost dusă într-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Arad împreună cu nou-născutul şi urmează să fie audiată de anchetatori. În schimb, băiețelul ei de 3 ani, care se afla acasă cu concubinul, a fost dus într-un centru de plasament.

A dat fetița cu capul de pereți pentru că voia să se joace cu el

„Tatăl şi-a recunoscut fapta. A recunoscut în cadrul audierilor de marţi că s-a enervat, a fost deranjat de fetiţa concubinei sale care îl gâdila şi a vrut să se joace cu el. A dat-o cu capul de peretele din hol. A observat că nu mai are puls, aşa că a pus trupul acesteia într-un geamantan, a luat un taximetru şi a dus cadavrul pe un teren viran.
Cu un alt taximetru s-a întors acasă. În călătorie l-a luat şi pe băiatul de trei ani, fratele victimei”, a declarat Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru News.ro.
 
Bărbatul urmează să fie prezentat, marţi, magistraţilor Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.
 
El este cercetat pentru violenţă în familie raportat la infracţiunea de omor şi profanare de cadavre sau morminte.
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version