Luni este ultima zi pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete – PÎCCJ, Direcția Națjonală Anticorupție (DNA) și DIICOT, potrivit calendarului stabiulit de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Procurorii pot depune cereri de înscriere, până luni, ora 24.00, la Direcția resurse umane a Ministerului Justiției din București.
Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecție și programarea interviurilor se va afișa la sediul Ministerului Justiției și se va publica pe pagina de internet, până la dată pe 24 decembrie, ora 24.00, conform sursei citate.
Cererile de participare la selecție vor fi însoțite de următoarele documente, potrivit anunțului publicat de Ministerul Justiției.
– dovada îndeplinirii condițiilor de vechime prevăzute de lege;
– declarațiile prevăzute de art.54 alin. (2) raportat la art.48 alin.(10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care participa la selecție, care se depune atât pe suport hârtie, cât și în format electronic, pe suport specific; proiectul va fi încadrat într-o limita de 30 pagini, iar anexele nu vor putea depăși 10 pagini. Planul și anexele vor fi redactate cu caractere de 12, font Times New Roman, spatiere la 1,5 rânduriun curriculum vitae al procurorului, conform modelului comun european prevăzut în anexă H.G. nr. 1021/2004;
– minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea, în ultimii 5 ani;
– ultimul raport de evaluare a activității profesionale a procurorului participant la selecție;
– orice alte înscrisuri relevante.