Procurorii anticorupție au cerut luni, Completului de 5 judecători al ÎCCJ care va pronunța sentința defeinitivă pentru fostul deputat PSD Cristian Rizea, 7 ani de închisoare.

sursă foto obiectivbrro

Luni a fost ultimul termen de judecată, la care însă Rizea a lipsit, el fiind plecat de mai mult timp din țară.

Avocatul său a anunțat încă de acum o lună, la termenul din 4 februarie, că clientul său este plecat în străinătate şi nu mai vrea să fie audiat de judecătorii români.

„Clientul meu mi-a dat un înscris olograf, în care solicită să fie citat la cabinetul de avocatură. Cristian Rizea nu are un domiciliu fix şi a trebuit să plece din Complexul Stejarii. Se plimbă din loc în loc în ţară şi străinătate. Are probleme financiare. Este în SUA în vizită la nişte rude. Nu are mijloace financiare. Nu vrea să dea o declaraţie în dosar”, a spus avocatul Alexandru Morărescu.

Rizea anticipează o pedeapsă cu închisoare, el fiind condamnat de instanța de fond – un complet de 3 magistrați -, la 4 ani şi 8 luni de închisoare, în 17 decembrie 2017. 

În acelaşi dosar, Lucian Colţea, cetăţean american, a primit o condamnare de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 300.000 de euro de la Cristian Rizea, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Fostul deputat și candidat PSD la Primărie Sectorului 6, Cristian Rizea a fost trimis în judecată de DNA în luna martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Alături de el, afaceristul Lucian Colţea este acuzat de cumpărare de influenţă şi spălare de bani.

“În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi”, potrivit unui comunicat al DNA.

În anul 2009, parlamentarul a primit 300.000 de euro pentru a interveni la cele două instituţii “astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna”, potrivit DNA.

Cristian Rizea a încheiat patru contracte de împrumut false pentru a disimula provenienţa sumei. Ulterior, “în cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version