Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reținut un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar, pe care i-au prins în flagrant la scurt timp după ce primiseră bani pentru eliberarea unui certificat de vaccinare anti-COVID fără ca imunizarea a fi realizată.

Cei trei constituiseră un grup infracțional organizat și nu erau la prima faptă de acest gen.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Dolj, poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 6 percheziţii – 4 la domiciliile unor persoane și două la cabinetul medicului de familie şi o clinică medicală la care acesta lucra.

„La percheziţii au fost identificate sume considerabile de bani în lei şi valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum şi adeverinţe de vaccinare anti-Covid, precum şi alte înscrisuri care interesează cauza”, se arată într-un comunicat al DGA Dolj.

Descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal iniţiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului Judeţean Anticorupţie.

Ancheta vizează aspecte de natură infracţională săvârşite de medicul de familie, ambulanţier şi alte persoane intermediare, care racolau clienţi dispuşi să ofere între 100 şi 250 de euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără a se face vaccinarea reală.

Activitatea infracţională a fost documentată pentru o perioadă ce începe din august 2021, stabilindu-se că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă.

„În fapt, doritorii erau racolaţi de intermediari, care le preluau documentele de identitate şi le trimiteau către ambulanţier. Acesta le direcţiona către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date şi elibera adeverinţa de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar îşi oprea o mică parte, iar restul era împărţit de către ambulanţier şi medic. De altfel, în cursul zilei de ieri, înainte de activitatea de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, se precizează în comunicat.

În urma audierilor, medicul de familie, ambulanţierul şi unul dintre intermediari au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID, în vederea identificării tuturor persoanelor care şi-au obţinut ilegal certificatul de vaccinare şi tragerea acestora la răspundere penală. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version