UPDATE 2: Au fost plasați sub control judiciar și jurnalistul și celălalt administrator de firmă, complici ai fostului primar Voloșevici.

UPDATE 1: Andrei Volosevici și unul dintre administratorii de firme reținuți de procurori au fost plasați sub control judiciar, de instanța de la PCA Ploiești. Urmează ca judecătorul de drepturi și libertăți să decidă și asupra jurnalistul și a celuilalt administrator, reținuți.

Știre inițială:

Fostul primar al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în ultima sa zi de mandat a fost ridicat și dus la audieri ca suspect într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, a fost reţinut de anchetatori.

În aceeași speță au fost reținuți un jurnalist (Cătălin Stavri de la Ziarul Incomod, potrivit presei locale) şi doi administratori ai unor societăţi comerciale.

Comunicatul PCA Ploieşti:

„La data de 24 octombrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri din cadrul SGA Dâmboviţa, DGA-Structura Centrală, SJA Buzău, IPJ Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ‘Matei Basarab’ din Ploieşti, au efectuat şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi lasediile sociale ale mai multor societăţi comerciale şi SC Hale şi Pieţe SA Ploieşti, în dosar efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, şantaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă.

În perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L. (Volosevici Andrei Liviu – n.r.), în calitate de primar al municipiului Ploieşti, ar fi adresat injurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Hale şi Pieţe Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”.

„Purtătorul de cuvânt al PCA Ploieşti, Florentina Ilioiu, a precizat: „În perioada aprilie-septembrie 2021, în calitate de primar al municipiului Ploieşti, fără a avea atribuţii în activitatea unei societăţi aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Ploieşti, a intervenit în mod repetat, inclusiv prin folosirea de expresii jignitoare şi ameninţări, pe lângă funcţionari ai acestei societăţi, pentru rezilierea unor contracte de închiriere cu o anumită societate comercială. După ce administratorul acestei societăţi comerciale a remis o sumă de bani unui jurnalist, primarul a intervenit din nou şi prin folosirea aceloraşi mijloace pe lângă aceiaşi funcţionari publici pentru încheierea unor noi contracte de închiriere cu această societate comercială, deşi acest lucru nu era permis”.

În acelaşi dosar este cercetat şi un jurnalist de la o publicaţie locală.

„De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie online locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC MASPEX SRL”, se mai arată în comunicatul PCA.

La sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost duse la audieri 14 persoane.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version