UPDATE: Curtea Constituțională susține, într-un comunicat, că interzicerea prin Constituție a amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție încalcă principiul egalității și demnitatea umană și „limitează în mod excesiv puterea statului și marja sa de apreciere, afectând, în mod nepermis, exercitarea puterii publice în favoarea/ beneficiul cetățenilor”. (Vezi document la finalul articolului)

Decizie-șoc a Curții Constituționale a României (CCR): exceptarea de la grațiere sau amnistie a infracțiunilor de corupție este neconstituțională, deoarece Parlamentul poate decide prin lege, fără a se revizui Constituția, cine are dreptul să fie salvat de pușcărie.

Astfel, judecătorii CCR au respins această prevedere din ambele inițiative legislative de revizuire a Constituției – atât a PSD-ALDE, cât și a partidelor din opoziție, în urma referendumului din 26 mai, lansat de președintele Klaus Iohannis.

Concret, judecătorii CCR au decis, cu unanimitate de voturi, că trebuie lăsat la latitudinea Parlamentului – să adopte o lege prin care să stabilească cine are dreptul la amnistie sau grațiere. 

Totodată, magistrații CCR au arătat că este dreptul preşedintelui să acorde graţierea individuală, în primul rând pentru motive umanitare – ce ţin de viaţă şi sănătate.

Judecător raportor în acest caz a fost Attila Varga, numit la CCR la propunerea UDMR în 2016, după ce PNL a cedat, fără nicio explicație, dreptul de a propune judecătorul constituțional.

Odată respinse, cele două inițiative de revizuire a Constituției vor reveni la Parlament, unde trebuie fără prevederile declarate neconstituționale.

Proiectul comun PNL-USR de revizuire a Constituției vizează implementarea în legea fundamentală a rezultatelor referendumului din 26 mai și prevede concret introducerea interdicției pentru persoanele condamnate definitiv să mai ocupe funcții publice, interzicerea amnistiei sau grațierii faptelor de corupție, interdicția adoptării de OUG-uri în domeniul Justiției și spargerea monopolului deținut de Avocatul Poporului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență prin conferirea acestui drept și președintelui României, parlamentarilor și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PSD-ALDE a furat ideea USR și a depus la Parlament propriul proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei, care conține, printre altele, interzicerea celor condamnați penal – inclusiv cu suspendarea pedepsei – să ocupe funcții publice. O altă prevedere vizează interzicerea grațierii persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version