UPDATE: Tribunalul Bucureşti a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Paul Petrof, șeful Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, acuzat că a cerut mită un avans de 50.000 de euro pentru achiziţia unui apartament.
Au fost arestați şi ceilalţi funcționari inculpaţi: Răzvan-Cosmin Stamatescu (şef birou în cadrul Autorităţii Vamale Române), Alexandru Cernat, Nicolae-Ştefan Teianu şi Marian-Vladimir Vulcan (funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti).
Procurorii DNA i-au reținut miercuri, în urma perchezițiilor de marți, pe șeful Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, Paul Petrof, și pe alți 5 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Precizările DNA:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de marţi şi miercuri, a şase persoane, respectiv:
– Paul Petrof, director al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită;
– Răzvan-Cosmin Stamatescu, şef birou în cadrul Autorităţii Vamale Române, pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi trafic de influenţă, în formă continuată,
– Alexandru Cernat, Nicolae-Ştefan Teianu şi Marian-Vladimir Vulcan, funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti pentru comiterea unor infracţiuni de luare de mită în formă continuată;
– persoană fizică, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
De asemenea, în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de Marius Marin şi Demetrius Gheorghe, funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti pentru comiterea unor infracţiuni de luare de mită, în formă continuată.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
1. În cursul anului 2023, în contextul efectuării unor controale, funcţionarii vamali Alexandru Cernat, Marius Marin, Nicolae-Ştefan Teianu, Marian-Vladimir Vulcan şi Demetrius Gheorghe ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care-şi desfăşurau activitatea în mai multe centre comerciale situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov foloase necuvenite constând în sumele totale de 60.600 lei, 11.500 USD, 600 euro, 408 perechi (51 baxuri) de ghete sport şi 1.000 parfumuri contrafăcute.
Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de cei cinci inculpaţi în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate şi implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri.
2. În cursul zilei de 10 ianuarie, în scopul îngreunării cercetărilor ce se desfăşurau într-un dosar penal, Paul Petrof şi Răzvan-Cosmin Stamatescu i-ar fi prezentat unui om de afaceri conţinutul unei ordonanţe emise de ofiţerii de poliţie din cadrul IGPR- Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăţi controlate de persoana respectivă.
În perioada 2021-2023, Răzvan-Cosmin Stamatescu ar fi acceptat de la un alt om de afaceri promisiunea remiterii unei sume de 10.000 de USD şi ar fi primit mai multe foloase necuvenite pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor poliţişti de frontieră şi că-i va determina pe aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în legătură cu realizarea unor controale asupra unor transporturi de mărfuri contrafăcute, de care era interesată persoana respectivă.
În aceeaşi perioadă,inculpatul Paul Petrof ar fi pretins de la un om de afaceri plata unui avans în sumă de 50.000 euro pentru achiziţia unui apartament şi alte foloase necuvenite, în schimbul „ajutorului” oferit acestuia din urmă în legătură cu obţinerea unor autorizaţii”.
La data de 14 februarie 2024, Alexandru Cernat, Nicolae-Ştefan Teianu, Marian-Vladimir Vulcan, Răzvan-Cosmin Stamatescu şi Paul Petrof urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează DNA.