Daniel Manole, directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, a fost reţinut, miercuri, de procurorii DNA, sub acuzația de luare de mită.

Alături de el au fost reținuți de anchetatori 3 patroni de firmă, care constituiseră un grup infracțional organizat de spălare de bani.

Directorul general al ARSVOM a fost numit în funcție în anul 2020, de Guvernul Orban, când ministru al Transporturilor era Lucian Bode. Acesta urmează a fi revocat joi din funcția deținută.

UPDATE 1 iulie: Judecătorii tribunalului constanța au repins cererea procurorilor DNA și i-au plasat în arest la domiciliu pe  Daniel Manole – șeful ARSVOM, Petru Ogrinji – administratorul firmei SC Suszi SRL, Cristian Antohi -administratorul SC Tehnorex International SRL, Valeriu Iorga -administratorul SC Blue Line SRL şi Macovei Ion – SC Concif Baza de Aprovizionare SRL.

UPDATE: Ministrul Transporturilor transmite că salută demersurile făcute de DNA pentru investigarea faptelor de corupție.

„De la începutul mandatului, am spus că e nevoie de toate instituțiile statului pentru a face curățenie”, a spus Cătălin Drulă.

Achizițiile de nave ale ARSVOM, la care se face referire în comunicatul DNA, au fost încheiate în anii trecuți. 

În același timp, MTI precizează că este în faza finală un raport al Corpului de Control la aceeași instituție. Conținutul raportului va fi pus la dispoziția procurorilor într-un demers care se înscrie în cooperarea cu instituțiile din sistemul judiciar.

Iată precizările DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie 2021, a inculpaților:

MANOLE DANIEL, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– luare de mită.

Trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor.

În cauză, a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și față de un alt om de afaceri pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menționată mai sus, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală.

De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia.

Pentru contribuția sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 30 iunie 2021, inculpatul Manole Daniel și doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Generale Anticorupție și de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version