Aflat în închisoare pentru ispășirea unei condamnări de 5 ani, fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, într-un nou dosar în care este acuzat de luare de mită.
Împreună cu soția sa, Andreea Blejnar, dar și cu Viorel Comăniță, fostul vicepreședinte al ANAF, și Sorin Florea, fostul comisar general adjunct al Gărzii Financiare, Sorin Blejnar este acuzat ce procurorii anticorupție că a primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, să protejeze activitatea nelegală a societății acestuia.
Banii destinați fostului șef al Fiscului ar fi fost primiți de soția acestuia de la doi interpuși ai omului de afaceri.
Concret, Blejnar ar fi primit între mai 2011 și aprilie 2012 1,2 miliaone de euro, Comăniță – 960.000 de euro, iar Florea – 300.000 de euro.
„Sumele primite drept mită de cei trei inculpați au avut caracterul unei „taxe de protecție” încasate de cei trei funcționari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societății controlate de omul de afaceri care plătea respectiva „taxă” să nu fie observată și nici oprită de organele fiscale. Activitatea comercială a societății din domeniul comercializării carburanților era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea și vânzarea produselor accizabile s-a desfășurat în timp, iar sumele obținute erau date funcționarilor publici, pe măsură ce banii erau obținuți din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice și juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată prin decizie definitivă, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale și pedeapsa complementară a dizolvării”, se arată în comunicatul DNA.
Blejnar se află în închisoare din data de 7 mai, pentru că a primit mită 12,5 milioane de lei de la un om de afaceri, în 2011, ca să-i atribuie un contract cu Fiscul. “Comisionul” din buzunarul lui Blejnar a reprezentat 20% din valoarea contractului atribuit de ANAF.
Blejnar, condamnat definitiv de CAB la 5 ani de închisoare
Potrivit procurorilor, Blejnar a folosit în acst caz cinci firme fantomă pentru a scoate din bancă banii primiți mită.
Șerban Pop, fostul șef al ANAF, a fost capturat în Italia. Are o condamnare de 5 ani de închisoare
Într-un alt dosar – “Motorina” -, Blejnar a fost achitat definitiv.