UPDATE ora 15.00: Curtea a respins toate sesizările și a decis că Legea 55/2021 este constituțională, în ansamblul său, în raport de excepțiile ridicate
Curtea Constituțională a României (CCR) va decide, marți, pe sesizările de neconstituționalitate depuse pe Legea 55/2020 privind starea de alertă, susținute de mii de protestatari care au venit încă de dimineață în fața sediului CCR, pe trotuarul de la Parlament, din fața intrării la Senat.
Protestatarii față de Legea 55 privind starea de alertă poartă steaguri tricolore.
Sunt contestate amenzile din Legea 55/2020, precum și toate restricțiile impuse de guvernele Orban și Cîțu, care i-au lăsat pe românii din mediul privat fără loc de muncă.
CCR ar fi trebuit să pronunțe decizia pe 20 mai, însă a amânt-o pentru 8 iunie.
CCR a primit 5 sesizări de la instanța de judecată și alte două, de la societatea civilă și de la parlamentarii AUR.
O decizie de neconstituționalitate ar anula nenumăratele amenzi uriașe aplicate în starea de alertă românilor prinși pe stradă fără mască sanitară.
Amintim că, pe 6 mai 2020, CCR a decis, la sesizarea Avocatului Poporului, Renate Weber, că amenzile aplicate în perioada stării de urgență, majorate de Guvernul Orban prin OUG 36/2020, sunt neconstituționale.