Cea mai mare captură de droguri din România, în valoare de 80 de milioane de euro, a avut loc în 30 august, în Portul Constanța, în urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii DIICOT – Serviciul Antidrog și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Porturi Maritime, împreună cu DIICOT – Structura Centrală.

Iată precizările IGPR:

„La data de 30 august a.c., a ajuns în Portul Constanța o navă ce transporta două containere, cu 40 de tone de produse nealimentare, trimise din Portul Latakya, Siria și care ar fi tranzitat Turcia.

În urma unui control desfășurat pe baza ordonanțelor emise de procurorul de caz, în unul dintre cele două containere au fost descoperite, disimulate, 1.480 kg. de hașiș și 751 kg. de pastile de captagon (4.024.250 de pastile de captagon).

Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 80.000.000 de euro.

Drogurile ar fi fost disimulate între marfa legală, astfel încât să se evite descoperirea acestora prin mijloace tehnice specifice de detectare a acestor substanțe.

Marfa de acoperire era săpun organic cu o densitate foarte mare, care avea menirea de a masca drogurile ce se aflau între cutiile de carton ce conțineau săpun.

Comprimatele de tip captagon, uzual, au un conținut ridicat de amfetamină.

CEA MAI MARE CAPTURĂ DE PASTILE DE CAPTAGON ȘI HAȘIȘ DIN ISTORIA POLIȚIEI ROMÂNE

Captura reprezintă cea mai mare captură de pastile de captagon și hașiș din istoria structurilor de combatere a traficului de droguri din cadrul Poliției Române.

Activitățile efectuate în cadrul operațiunii au fost desfășurată în cooperare cu D.E.A. -S.U.A.

În prezent, se efectuează cercetări cu privire la mai multe persoane, cetățeni români și străini, pentru a se stabili implicarea în organizarea acestui transport de droguri.

În cadrul operațiunii, s-a beneficiat și de sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version