Lucrătiori ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Terorism (BCCO) Ploieşti au găsit, marți, droguri în mașini și camerele de cămin ale Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina.
Potrivit anchetatorilor, conducerea Şcolii de Poliţie din Câmpina a sesizat ofiţerii BCCO că asupra a doi elevi există suspiciuni că au droguri, pentru consumul propriu.
Cei doi, depistați cu un comportament neadecvat, ar fi terminat cursurile peste o lună, iar pe 29 noiembrie ar fi fost agenţi de poliţie.
„Având în vedere aspectele semnalate, la data de 01.10.2019, lucrătorii B.C.C.O. Ploieşti, împreună cu cadrele Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina, au procedat la efectuarea de activităţi specifice, ocazie cu care au fost depistate şi ridicate de la doi elevi mai multe pliculeţe din material plastic transparent, cu urme de substanţe, o bancnotă rulată şi două tubuleţe cu urme de substanţă, o ţigaretă confecţionată artizanal, ce conţine materie vegetală cu aspect de cannabis, precum şi o altă cantitate de materie vegetală, cu aspect de cannabis (sub 0,2 grame). În cauză, a fost sesizată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. Din punct de vedere disciplinar au fost luate măsurile procedurale, cei doi pierzându-şi calitatea de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie <Vasile Lascăr> Câmpina”, arată Poliţia Prahova.