Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Ploiești și procurorii DIICOT Ploiești,au destructurat o grupare infracțională specializată în obținerea ilegală de permise de conducere româneşti, prin preschimbarea unora contrafăcute, eliberate de autorităţi din alte state, informează IGPR.

Miercuri au avut loc 41 de percheziții domiciliare în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și în municipiul București.

Au fost puse în executare 48 de mandate de aducere la audieri la DIICOT Ploiești, urmând ca, după finalizarea acestora, procurorul de caz să dispună măsurile legale ce se impun. 

Cercetările în acest dosar penal se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, dare de mită și luare de mită.

GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT SPECIALIZAT ÎN OBȚINEREA ILEGALĂ DE PERMISE DE CONDUCERE, DESTRUCTURAT

Iată precizările, într-un comunicat transmis de Poliția Română:

Acțiunea reprezintă o continuare a activității din data de 8 iulie a.c., (dată la  care au fost puse în executare 61 de mandate de percheziție domiciliară și 79 de mandate de aducere), ancheta fiind inițiată, în luna martie 2020, în Ploiești și fiind apoi extinsă în mai multe județe ale țării și în municipiul București.

Pentru realizarea investigațiilor și cercetărilor specifice, polițiștii și procurorii din Ploiești au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, precum și de suportul mai multor unități teritoriale de combatere a criminalității organizate, precum și al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români. Grupul ar fi fost profilat pe săvâşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție.

Scopul grupului l-ar fi reprezentat obținerea de venituri ilicite, prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere ar fi pus la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care ar fi fost transmise în străinătate, pentru întocmirea permiselor.

Ulterior, documentele realizate fraudulos ar fi fost expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora s-ar fi prezentat la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.

Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis ar fi fost de aproximativ 3.000 de euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.

Până în prezent, au fost identificați peste 100 de cetățeni români, care fie ar fi obținut permise românești, fie ar fi depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor obținute ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version