Libertatea de exprimare și dreptul la proprietate NU sunt garantate de instituțiile statului!
Odată cu Puciul pus la cale la Nașul.TV de acționarul minoritar Paul-Alexandru Moraru, în detrimentul acționarului majoritar Radu Moraru – niciun grad de rudenie între cei doi și nici de caracter –, s-a confirmat o stare de fapt care arată de ce media românească este încă plină de carii și sângerează abundent:
invidia și ura “staționată” printre colegii de breaslă!
Cruda REALITATE! Ce bine pentru cei care ne conduc, ce rău pentru români că jurnaliștii sunt dezbinați!
În ultimele 11 zile am asistat la o proastă informare a opiniei publice asupra Puciului de la Nașul.TV, de către unele produse media – că nu le pot numi instituții.
Sau, și mai grav, “clienții” unor trusturi de presă NICI măcar NU au fost informați, ca și cum Puciul de la Nașul.TV ar fi inexistent – o gravă abatere de la Deontologia jurnalistului.
Majoritatea covârșitoare a patronilor și șefilor de produse media, simultan, îl INVIDIAZĂ și-l URĂSC pe Radu Moraru. De aceea NU informează corect despre Puciul de la Nașul.TV.
De ce îl INVIDIAZĂ și-l URĂSC? Din mai multe motive! Iată-le, într-o ordine aleatorie:
- este prea liber în exprimare, libertate pe care Ei nu și-o permit, deși tânjesc după ea;
- a criticat deschis, cu nume, patronii și șefii de media atunci când aceștia au refuzat să prezinte adevărul, trucându-l pentru a face jocurile unor grupuri de interese;
- a produs foarte multe daune financiare și de imagine unor patroni și șefi de media prin faptul că a arătat adevărul, ADEVĂR ce a ieșit la lumină după o perioadă scurtă de timp, confirmând dovezile prezentate în premieră și ignorate de colegii de breaslă;
- oferă realizatorilor emisiunilor difuzate pe Nașul.TV o libertate totală de exprimare, producând astfel multă frustrare în rândul jurnaliștilor profesioniști care se văd cenzurați de patronii și șefii lor;
- a arătat lumii că se poate face și fără CENZURĂ presă de calitate, un atac direct la patronii și șefii de media care NU concep ca jurnaliștii să depășească linia editorială impusă de ei – din motive personalizate sau de grup;
- a permis realizatorilor de emisiuni să arate lumii – cu documente, dovezi reale și declarații asumate – fapte și acțiuni ce NU puteau vedea “lumina tiparului” la Ei, Ei care se consideră formatori de opinie și garanți ai Democrației;
- a permis realizatorilor de emisiuni să vină cu teme care NU sunt impuse de politicieni, guvernanți sau procurori, dar care sunt interesante pentru marea masă a populației României;
- a permis realizatorilor de emisiuni să prezinte ce se află în spatele ușilor închise, scoțând astfel la lumină “Asul din mâneca” unor patroni și șefi de media care doreau să-l folosească la un anumit moment în interes propriu sau de grup;
- este prea critic la adresa colegilor din media, critică fundamentată pe dovezi care îi enervează la culme, pentru simplu motiv că sunt irefutabile și le dezvăluie adevăratul caracter;
- NU s-a sfiit să arate bârna din ochii patronilor și șefilor de media, devoalând o stare de fapt: majoritatea covârșitoare a patronilor și șefilor de redacții tv sau de presă scrisă sunt arondați unor grupuri de interese, grupuri care le furnizează grosul fondurilor atât de necesare existenței lor în regim de lux;
- a intervenit HAIDUCEȘTE în jocul politic, dejucând planurile unor grupuri de interese, în momente cheie: alegeri parlamentare sau prezidențiale;
- a demonstrat, vreme de câțiva ani, că se poate “ține pe picioare” o televiziune națională și cu bani curați;
- a permis realizatorilor de emisiuni să arate cancerul din interiorul instituțiilor de forță, atunci când șefii acestor instituții transformate în feudă aveau garantată o protecție din partea patronilor de media;
- a permis ceva greu de imaginat pentru patronii și șefii de media: DEVOALAREA unor Grupuri de interese arondate banului public – cu nume și prenume, cu date, cu dovezi confirmate după un timp de Parchetul General sau de DNA, iar la momentul difuzării pe Nașul.TV, dezvăluirile au fost cotracarate de patronii și șefii de media ca fiind simple “alegații” sau atacuri la persoană – vezi FRAUDA EADS, Afacerea Microsoft, Catastrofa COLECTIV etc.!
Evident că Radu Moraru are și defecte – ca și mine, ca și tine, ca și voi – unul dintre ele fiind acela de a vedea prea multă conjurație în jurul său, prea multă “spionită”.
De asemenea, se laudă prea mult cu realizările lui jurnalistice – un păcat des întâlnit la cei care NU sunt respectați de colegii de breaslă la adevărata lor valoare.
Vorbește prea mult în cadrul emisiunilor sale, “mâncând” fără jenă din timpul invitaților, îl proslăvește pe escrocul de Donald Trump ajuns președinte al SUA în baza unei manipulări ordinare – Radu zice că și grație lui, fiind singurul “mogul” din România care l-a susținut, pe față, pe Trump!
Și, cu siguranță, “cârcotașii de profesie” mai au în tolbă și alte defecte umane și profesionale “deținute” de Radu Moraru – pe care le pot turna aici, la secțiunea “comentarii”.
Dar asta NU înseamnă că patronii și șefii de media au dreptul să nu-și informeze corect “clienții” despre Puciul de la Nașul.TV și, în paralel, să rostogolească acuzațiile formulate de Paul-Alexandru Moraru fără nicio dovadă!
Drept “dovadă”, chiar Paul-Alexandru Moraru a șters de pe rețelele de socializare și de pe site-ul său unele acuzații demontate între timp de Radu Moraru!
Aștept ca apărătorii democrației să aibă decența de a-și spune punctul de vedere față de Puciul de la Nașul.TV, NU de a fi niște struți beliți la cur și cu „ouălelele” în coșul lui Varujan cel Penal!
Toți patronii și șefii de media au OBLIGAȚIA de a lupta pentru două principii, principii fundamentale pentru existența Democrației:
Libertatea de exprimare și dreptul la proprietate; ambele i-au fost furate lui Radu Moraru printr-o sinistră pasivitate a instituțiilor statului și o nepermisă tăcere a patronilor și șefilor de produse media!
Citiți aici despre Puciul de la NașulTV…