Orlando Teodorovici vrea să fie mai mult decât simplul “Discotecar”. Vrea să fie STĂPÂNUL Informațiilor Fiscale!
Legea 544/2001 a fost adoptată pentru a ridica vălul secretomaniei de pe deciziile luate de instituțiile statului, în frunte cu Administrația Prezidențială, Parlament și Guvern.
Prin această lege nobilă, media, dar și cetățeanul obișnuit, pot obține informații NESECRETE, care din diferite motive NU au fost date publicității în comunicatele de presă obișnuite.
De aceea, legiutorul a prevăzut ca instituțiile de stat – cum sunt ANAF, VAMĂ, Poliția de Frontieră, DGA, DNA, DIICOT etc. – subordonate unor entități ministeriale, politizate – cum sunt Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne, Ministerul Public etc. – să aibă departamente proprii de presă și reprezentat specializat pentru Legea 544/2001.
Ce decizie a luat ministrul de Finanțe Eugen “Discotecarul” Teodorovici la exact o lună de la instalarea sa în Guvernul Dăncilă – 30 martie 2018?
A instaurat CENZURA, precum Armata în stare de război. NUMAI că România NU traversează vreun conflict armat! Sau poate că, în viziunea lui Teodorovici, Guvernul Dăncilă este în RĂZBOI cu poporul român, cu toată media lumii?!?
Iată ORDINUL dat de ministrul Teodorovici în data de 30 martie 2018, prin care instaurează CENZURA – sau, dacă vreți DICTATURA, prin penița lui:
Așadar, dacă o instituție media dorește să obțină în timp real un punct de vedere avizat, o informație stric personalizată, documente, statistici etc. – acțiuni ce NU fac obiectul secretului de serviciu sau de stat –, se adresează degeaba conducerii – de exemplu președintelui ANAF în spinoasa problemă “Iohannis” –, pentru că este nevoie de aprobarea ministrului Teodorovici.
Conformul ORDINULUI 1705, un jurnalist NU mai poate NICI măcar să intre într-o instituție din subordinea “Discotecarului” Teodorovici fără APROBAREA ministrului… Teodorovici!
NU vă obosesc cu procedura generată de ORDINUL lui Eugen Teodorovici. Vă spun doar atât: ministrul studiază mapa doar o dată pe zi, pe la ora 12.00 – că mai devreme NU se poate, pentru că întreținerea numelui de “Discotecar” cere sacrificii zilnice!
Efectul primar pentru media: NU mai poate informa în timp real românii.
Efectul secundar: din toate instituțiile subordonate ministrului Finanțelor, vor ieși doar informații pe gustul lui Teodorovici.
Iar argumentul dat de ministrul Teodorovici pentru instaurarea CENZURII în cadrul Legii 544 – “asigurarea unei comunicări unitare, eficiente și transparente” – este o jalnică șmecherie.