În schimb, majoritatea PSD din Senat a respins proiectul USR privind desființarea Secției speciale!
La nicio săptămână de la abrogarea legii recursului compensatoriu, majoritatea PSD din Senat i-a luat-o din nou înainte PNL-ului și a prorogat cu 2 ani pensionarea anticipată a magistraților și a creşterii de la doi la trei a numărului judecătorilor în completurile inferioare, măsuri prevăzute în proiectul de modificare a Legilor Justiției pentru care Guvernul Orban demarase, cu doar o zi înainte, asumarea răspunderii.
Cele două modificări au fost introduse prin amendamente la legea pentru aprobarea OUG 92/2018, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.
Este drept că amendamentele au fost votate și de senatorii opoziției, însă PSD are în Senat majoritatea, astfel că, fără voturile sale, legea nu putea fi adoptată – motiv pentru care Guvernul Orban demarase asumarea răspunderii.
Senatul este for decizional pentru acest act normativ, care va merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Amintim că PSD, pe vremea când se afla în coaliție cu ALDE, adoptase în urmă cu doi ani, cu sprijinul UDMR, pensionarea anticipată a procurorilor și judecătorilor după doar 20 de ani de activitate.
Dezbaterea altor două ordonanţe privind legile Justiţiei care vizează, printre altele, modificări legate de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii (OUG 7/2019 şi OUG 12/2019), au fost amânate pentru luna februarie, la începutul viitoarei sesiuni parlamentare.
Proiectul USR privind desființarea Secției speciale, respins
În schimb, majoritatea PSD din Senat a respins proiectul USR privind desființarea Secției speciale!
Au fost 43 de voturi pentru respingerea inițiative legislative, 27 de voturi “pentru” adoptare și trei abțineri.
În 27 noiembrie, proiectul inițiat de deputații și senatorii USR a trecut tacit de Camera Deputaților, prin depășirea termenului pentru dezbatere și vot final.
Parlamentarii USR mintesc, în expunerea de motive, că “Desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost solicitată inclusiv de magistrați, sens în care amintim «Apelul magistraților români către Parlament și Guvern», semnat de peste 1.000 de judecători și procurori, prin care solicită, printre altele, «desființarea imediată și necondiționată a secției de parrchet separate, creată pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori»”.
Secția specială a fost criticată inclusiv de către organismele europene, inclusiv GRECO solicitând desființarea ei. Comisia europeană arăta în ultimul raport MCV că funcționarea Secției speciale a confirmat temerile exprimate atât în România, cât și pe plan extern că ar putea fi utilizată ca instrument de presiune politică.
De asemenea, au existat mai multe situații în care Secția specială a intervenit pentru a schimba cursul anchetelor penale într-un mod care ridică îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea sa, arătau experții CE. Un exemplu îl constituie deschiderea unui dosar penal împotriva fostei șefe a DNA, în perioada în care aceasta candida și pentru funcția de procuror-șef european. Un alt exemplu este decizia Secției speciale de a deschide un dosar penal împotriva fostului prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, Frans Timermans, deși secția nu avea competență.
Comisia Europeană a criticat și acțiunile Secției de inițiere a unor anchete împotriva judecătorilor și a procurorilor care s-au opus modificărilor actuale ale sistemului judiciar, precum și abordarea în cauzele aflate pe rolul instanțelor, de exemplu retragerea căilor de atac introduse anterior de DNA în dosare de corupție la nivel înalt.
Memorandumul lui Predoiu
Guvernul are acum pe masă un Memorandum întocmit de Ministerul Justiției, care propune fie desființarea acestei structuri de parchet, fie regândirea și reorganizarea radicală a acesteia.
Amintim că înainte de modificarea Legilor Justiției a existat în cadrul DNA o structură de anchetare a magistraților, dar PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, au desființat-o și reînființat-o ca secție separată, pentru a fi subordonată direct ministrului Justiției.
Secția specială este condusă de procurorul-șef adjunct Adina Florea, care fusese propusă de trei ori de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, pentru șefia DNA, dar respinsă de președintele Klaus Iohannis.
Adina Florea a câștigat în iunie concursul la CSM pentru funcția de procuror-șef al Secției, dar nu a fost validată, de atunci, în plenul CSM.