Campania electorală s-a încheiat, acum urmează alegerile, duminică 9 iunie, între orele 7.00-22.00. Pentru europarlamentare, se poate vota oriunde, însă pentru locale – doar în localitatea unde are domiciliul alegătorul.

Precizările Biroului Electoral  Central:

„La alegerile locale, alegătorul poate vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau sectorul unde are domiciliul sau reşedinţa!

Alegătorul care nu se află în comuna, oraşul sau municipiul unde are domiciliul sau reşedinţa nu poate vota la alegerile locale!

Chiar dacă alegătorul se află într-o altă comună, alt oraş sau alt municipiu din acelaşi judeţ în care este situată localitatea unde are domiciliul sau reşedinţa, acesta nu poate vota doar pentru consiliul judeţean sau doar pentru preşedintele consiliului judeţean.

Alegătorul care nu se află în sectorul municipiului Bucureşti unde are domiciliul sau reşedinţa nu poate vota la alegerile locale!

Chiar dacă alegătorul are domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti, dacă se află în alt sector, acesta nu poate vota doar pentru Consiliul General al Muncipiului Bucureşti sau doar pentru primarul general.

La alegerile locale, dacă membrii biroului electoral al secţiei de votare, operatorul de calculator al secţiei de votare şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii îşi desfăşoară activitatea la o secţie de votare aflată în altă comună, alt oraş, alt municipiu sau alt sector al municipiului Bucureşti decât cele în care au domiciliul sau reşedinţa, nu vor putea vota.

La alegerile pentru Parlamentul European, cu excepţia categoriilor de persoane de mai sus, a celor care solicită urna specială (mobilă) şi a celor cu mobilitate redusă, alegătorii care se află în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul nu pot vota la o altă secţie de votare decât cea la care sunt arondaţi.

Şi în cazul alegătorilor cu domiciliul în municipiul Bucureşti, aceştia nu pot vota la alegerile pentru Parlamentul European la o altă secţie de votare decât cea la care sunt arondaţi, chiar dacă se află în alt sector decât cel în care au domiciliul.

Astfel, la alegerile pentru Parlamentul European, pot vota la orice secţie de votare din ţară doar alegătorii care nu se află în comuna, oraşul, municipiul sau sectorul în care au domiciliul.

Membrii biroului electoral al secţiei de votare, operatorul de calculator al secţiei de votare şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii pot vota la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea.

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota la orice secţie din ţară la alegerile pentru Parlamentul European, însă la alegerile locale vor vota doar în localitatea/sectorul de reşedinţă. În oricare dintre situaţiile de mai sus, alegătorii pot vota în localitatea/sectorul de reşedinţă doar dacă aceasta a fost stabilită anterior datei de 11 aprilie 2024”, mai spune

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version